Locaţia curentă este: Prima pagină / Ştiri / Experiența voluntariatului european

Experiența voluntariatului european

Vlad a participat la un stagiu de voluntariat în Peniche, Portugalia prin Asociația Filantropia. Și tu poți deveni un voluntar european!

Mă numesc Vlad-Traian Hiriş, sunt din Oradea, iar experienţa personală şi unică în acelaşi timp despre care va voi relata în câteva cuvinte în cele ce urmează,vizează încurajarea oricărui tânăr dornic de cunoaşterea de noi culturi, dar mai ales încurajarea de a se dărui pe sine, de a se pune la dispozitia celor din jur, de-a fi co-participant la realitatăţile diferitelor culturi precum este cea portugheză de cea română.
Aşadar, vorbind mai întâi de toate de o primă aterizarea în această ţară minunată, doresc să-mi afirm entuziasmul dat de diferiţi factori precum: temperatura - căldura(vorbim de mijlocul lunii ianuarie cand sunt 10-15 grade faţă de cele cu minus la noi în ţară), primirea din partea responsabililor(deosebit de călduroasă - la-nceput, şi fierbinte la despărţire - din partea unor oameni minunaţi - adevăraţi profesionişti-sufletişti, îmi permit să-i numesc aşa), stilul de viaţă diferit - relaxat(cu tensiune, stres şi ritm ponderat), locuri deosebit construite şi întreţinute cu o responsabilitate pe măsură, pedagogia - profesionalismul - dăruirea - dragostea - toate condimente ale unei munci cu copii de diferite vârste într-un centru ce se doreşte a permite părinţilor să-şi desfăşoare activitatea lucrativă la locurile de muncă, formatori ce petrec timpul cu copiii tot într-o maniera educativă.
Desigur că încă din primul punct am reuşit să subliniez anumite puncte esenţiale ale acestei exeperienţe, însă doresc acum să mă opresc asupra muncii în sine desfăşurate de-a lungul a 3 săptămâni în Peniche - alături de copiii de grădiniţă şi şcoală primară de la diferitele şcoli din Peniche, legându-mă de principalele puncte:
- luarea copiilor de grădiniţă şi a elevilor de la diferitele şcoli cu microbuzul asociaţiei
- ducerea lor la sediul instituţiei
- continuarea temelor pentru acasă cu cei care au sau cei care nu le-au terminat
- moment de gustare
- momente ludice, creative şi recreative
- ducerea copiilor acasă ai căror părinţi nu se pot deplasa pentru a-i lua.
Toate aceste activităţi care fie par a nu fi multe, fie par a fi uşor de realizat, în fond presupune mult efort, pregătire, o comunicare impecabilă, o foarte bună gestiune a timpului şi resurselor, competenţe specifice acestui tip de muncă pentru categoria de vârstă a copiilor la care s-a făcut referire, etc. Şi întrucât specificam mai sus de specialiştii angajaţi şi prezenţi în această echipă e de la sine înţeles că această experienţă a fost un prilej deosebit de plăcut de lucru într-o ambianţă colegială, fraternă chiar. Diferitele competenţe şi capacităţi - între care am putut aminti mai sus doar cateva - au putut şlefui cunoştiinţele avute din diferitele exeprienţe ale muncii cu copiii şi tinerii, în alte circumstanţe, domenii, culturi sau ţări. 
Pe de altă parte, ocazia prezenţei într-o ţară nemaivizitată, oferă voluntarului şi posibilitatea de a şi-o apropia în limita posibilităţilor, prin vizitarea principalelor puncte turistice, precum şi cele cotidiene ale zonei de referinţă. Pe de parte cel mai vestic punct al Europei - dar fără a include şi Capul Verde - orăşelul Peniche este unul din preferatele care au urcat în topul personal. Tradiţiile, mâncărurile, meseriile sunt aspecte pe care atunci când reuşeşti să le percepi în esenţa lor - dacă sunt realizate cu pasiune, dăruire, dragoste şi responsabilitate - reuşeşc să-ţi îmbogăţească imaginea propriului tablou cu peisaje dominate de culoare şi parfum, care mai de care alese.
În ceea ce priveşte experienţa primei întâlniri colegiale sub acelaşi acolperiş al voluntarilor europeni din diferite ţări şi culturi, îmbogăşesc cu atât mai mult această experienţă de neuitat.Şi mai departe făcând apel la unitatea în diversitate şi la diversitatea în unitate, putem constata cu toţii de ce aceste momente sunt unice în viaţa fiecărui tânăr, dar şi necesare pentru a putea înţelege dimensiunea creaţiei şi măreţia Autorului. 
În încheiere, ţin să mulţumesc Bunului Dumnezeu, responsabililor ce au făcut posibilă această experienţă, formatorilor precum şi colegilor.

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social

Newsletter