România, a doua casă pentru studenţii africani

Liniştea, siguranţa din România şi nivelul şcolii româneşti este magnet pentru studenţii din Africa.

Debordează de optimism şi speranţă şi nu se poate să nu te molipseşti de la ei. Sunt la mii de kilometri de ţările lor şi au venit să înveţe meserie în România. Este vorba de trei studenţi din Africa, doi la Medicină şi unul la Relaţii Internaţionale. I-am cunoscut prin intemediul Centrului de Informare pentru Străini din cadrul Fundaţiei Filantropia Oradea.

Din Keny şi Nigeria

Bashir Nimo vine tocmai din Kenya, o ţară din estul Africii. Este din 2012 la Oradea. A venit iniţial pentru Medicină, dar a trecut la Relaţii Internaţionale. Mai are un frate şi două surori, studenţi la Oradea, şi încă zece fraţi acasă, la Nairobi. „Îmi place la Oradea pentru că este multă siguranţă. Nu am simţit de când sunt aici nici un fel de discriminare”, spune Nimo. Există totuşi o nedumerire pentru ea. A descoperit că factura la încălzire pe timp de iarnă este foarte mare la Oradea (în Kenya nu au încălzire centrală) şi nu poate beneficia de subvenţie. Studenţia din România este pentru ea o experienţă interesantă. Crede că aşa va avea mai multe şanse de angajare în ţara sa, unde este hotărâtă să se întoarcă după facultate. „Aş vrea să le dau un sfat tinerilor din România: să nu mai plece atât de mulţi în străinătate ci să muncească aici şi să facă ţara aşa cum vor ei”, îi sfătuieşte tânăra pe români.

Patrick Ekene este student la medicină. Tânărul, originar din Nigeria a ales România pentru că este mai ieftin, iar şcoala românească îi oferă mai multe oportunităţi. „Am ales să studiez Medicina în România pentru că aici există posibilitatea să faci practică, nu ca în alte ţări vestice”, susţine Patrick. Crede că birocraţia la admitere este prea mare, dar după aceea totul este Ok. „Cineva îmi zicea că Medicina înseamnă mizerie, dar eu am ales-o pentru că vreau să salvez vieţi. În Nigeria este mare nevoie de medici”, a precizat studentul. Salariul mediu în Nigeria este de circa 300 de euro, dar un medic poate ajunge şi la 2.000 de euro. „Vreau să le transmit românilor să nu-şi piardă speranţa. În câţiva ani va fi mai bine şi în România”, crede Patrick Ekene.

Un alt student la Medicină cu care am stat de vorbă vine tot din Nigeria. Facultatea de Medicină din Oradea este pentru Bode Ogunsanwo a doua facultate. A mai făcut una în domeniul economic la el în ţară şi chiar a muncit un an într-o bancă. Când a ajuns în România a fost surprins de raportul dintre salarii şi costul vieţii. Salariile foarte mici raportate la costurile vieţii. „De mic mi-am dorit să devin medic şi am ales România pentru că am avut un verişor care a studiat aici. România este pentru mine o experienţă nouă”, poveşteşte Bode. Crede că în România studenţii au o mai mare libertate decât în alte ţări europene. „În România un student străin poate să-şi deschidă o afacere, ceea ce în alte ţări este mai greu”, spune tânărul care a avut o cafenea în Oradea – Zulu Cafe. În Oradea sunt circa 30 de nigerieni, au şi o asociaţie, iar Bode Ogunsanwo este viitorul preşedinte al acesteia.

Studenţii străini au participat vineri la un eveniment dedicat Zilei Apei, organizat de către Centrului de Informare pentru Străini din cadrul Fundaţiei Filantropia Oradea. Adriana Popa, consilier al Centrului, le-a prezentat acestora un film despre apă. Unii dintre studenţi fac şi voluntariat în Cadrul Centrului. Bashir Nimo a confecţionat ouă prin metoda quilling.

Deşi s-ar putea spune că tinerii cu care am stat de vorbă provin din ţări cu civilizaţii şi culturi diferite faţă de România m-am simţit bine alături de ei. Iar optimismul şi speranţele lor sunt chiar molipsitoare.

 

Preluat din Jurnalul bihorean

Evenimente speciale

Ceainăria FilantropiaCursa Ratustelor

Parohii active

Filantropia in parohii

Preoti capelani în spitale

Preoți capelani în penitenciare și armată

Programe

Centru de resurse al Filantropiei Oradea

Programul de sprijinire al copilului si al familiei

Programul de sprijinire al persoanelor cu dizabilitati

Programul de integrare comunitara a rromilor

Programul de educatie si tineret

Programul de volutariat si initiativa

Programul de mercenat si sponsorizare

Proiecte in derulare

Formare Trainică Pentru Parteneriat Social