Angajaţii Penitenciarului Oradea adoptă suflete
În săptămâna Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos întregul colectiv al Penitenciarului Oradea a dorit sa fie partener de suflet proiectului organizat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei precum şi Asociaţia Ortodoxă „Filantropia” cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Episcop Dr. Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei. Salariaţii Penitenciarului au răspuns afirmativ la iniţiativa părintelui lor spiritual şi au adunat suma de 3000 Ron care s-a concretizat în pachete cu alimente de bază în valoare de 50 Ron fiecare.
Ziua de marţi 19 aprilie a însemnat pentru 60 de suflete o bucurie nesperată pe care au adus-o cu mult drag reprezentanţi ai Penitenciarului Oradea respectiv Inspector Principal Diana Florea, subcomisar Daniela Blaga şi Agent Principal Petru Bulzan sub îndrumarea părintelui capelan Comisar Şef Dan Lele. S-au alăturat deopotrivă şi angajati ai fabricii de zahăr S.C. Zahărul Oradea S.A Oradea care au adunat 1000 Ron pentru un tânăr suferind de o boala incurabila, donând şi 100 kg de zahăr.
Distribuirea pachetelor a fost posibilă cu ajutorul echipei Filantropia Oradea care are în evidenţă persoanele cu dizabilităţi care nu se pot deplasa precum si persoanele în vârstă complet neajutorate.
Întâlnirea de suflet s-a încheiat cu mare bucurie şi lacrimi pentru cei vizitaţi mulţumindu-ne apoi pentru ca suntem alături de ei şi nu îi uităm.
Sperăm că acţiunea nostră umanitară a adus o parte din Lumina cea Sfântă a Învierii şi în sufletele acestor nevoiaşi cu nădejdea că acestei acţiuni îi vor urma şi altele.
Dorim să mulţumim tuturor colegilor noştri şi nu în ultimul rând domnului director Comisar Şef Gicu Ruiu care au făcut posibilă această acţiune umanitară , rugându-L pe Bunul Dumnezeu să-i ocrotească în activitatea lor zilnică.
Reactii de presa:
Galerie foto aici